Încheierea de asigurări obligatorii pentru proprietarii cu polițe facultative, suspendată în justiție

Încheierea de asigurări obligatorii pentru proprietarii cu polițe facultative, suspendată în justiție
Publicat: 19/09/2012, 17:47
Actualizat: 29/07/2014, 21:13

Curtea de Apel București a hotărât, marți, la solicitarea Astra Asigurări, suspendarea executării unui ordin al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) care stabilea, printre altele, că proprietarii de locuințe care vor să încheie polițe facultative trebuie să încheie și o poliță obligatorie.

„Admite în parte cererea. Suspendă executarea Ordinului CSA 15/2012 și a Normelor privind forma și clauzele cuprinse în contractul de asigurare obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor, numai în ceea ce privește efectele articolului 7 din Norme. Ia act că s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu recurs în 5 zile de la comunicare”, se arată pe pagina web a instanței.

Potrivit articolului 7, aliniatul (1) din actul normativ emis de CSA, proprietarii de locuințe care au încheiate polițe facultative privind riscurile prevăzute de Legea 260/2008 au obligația de a încheia polițe de asigurare obligatorie a locuințelor la data expirării celor facultative sau, în cazul contractelor de asigurare multianuale, la data primei aniversări a acestora, după data aplicării Legii 260/2008.

Următorul aliniat stabilește că, începând cu 1 septembrie, societățile de asigurare autorizate să încheie asigurări facultative pentru locuințe vor putea încheia polițe pentru riscurile care fac obiectul contractului de asigurare obligatorie a locuințelor numai pentru valori asigurate care depășesc sumele asigurate obligatoriu conform Legii 260/2008.

„Pentru riscurile și sumele asigurate obligatoriu, prevăzute în Legea 260/2008, societățile de asigurare vor putea încheia doar PAD (polița de asigurare obligatorie a locuințelor, emisă de Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale – n.r.)”, se precizează la aliniatul 3 al articolului 7 din norma CSA.

Astfel, CSA stabilea că proprietarii care doresc să-și acopere riscul pentru valori mai mari decât nivelul acoperit de asigurările PAD pot să cumpere polițe facultative doar după ce încheie o poliță obligatorie.

Prin Legea 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau inundațiilor, proprietarii de imobile sunt obligați să încheie o poliță de asigurare, prima fiind, în funcție de tipul locuinței, de 10 sau 20 euro pe an. Suma asigurată a unei locuințe este de cel mult 10.000 euro, respectiv 20.000 euro.

Primele polițe de asigurare obligatorie a locuinței (PAD) au fost emise de PAID în iulie 2010.
Prin modificarea Legii 260/2008, în decembrie 2010, persoanele fizice și juridice care au încheiat o asigurare facultativă a locuințelor pentru toate riscurile prevăzute în asigurarea obligatorie nu mai intrau sub incidența actului normativ.

În urma acelei modificări, societățile de asigurări, inclusiv acționari PAID, au lansat produse similare PAD, fapt ce a condus la reducerea constantă și continuă a portofoliului PAID.

Mai mult, unii asigurători, cum ar fi Carpatica Asig sau Astra, și-a denumit polițele faculatative pentru locuințe PAD, PAD Complet sau PAD Avantaj. În plus, Astra, care este acționar PAID, a înregistrat marca PAD la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM).

La finele anului 2011, Astra avea în portofoliu 2,35 milioane de contracte de asigurări de incendiu și calamități naturale (clasa VIII), care include și subscrierile din polițe facultative pentru locuințe, dintr-un total la nivelul pieței de 4,96 milioane de polițe, conform datelor Uniunii Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR).

În primele șase luni ale acestui an, portofoliul Astra aferent clasei VIII se ridica la 2,46 milioane de polițe și venituri aferente de 117,97 milioane de lei.

În schimb, Allianz-Țiriac Asigurări, societate care a decis să nu intre în acționariatul PAID, avea încheiate 346.158 de polițe care au adus venituri de 83,61 milioane de lei.

La Astra, valoarea medie a primei pe clasa VIII se situează la 47,9 lei, în timp ce la Allianz-Țiriac atinge 241,5 lei.
În cazul PAID, de la începutul acestui an, portofoliul societății a scăzut continuu și constant, ajungând la finele lunii august la 202.774 de polițe, de la 574.229 contracte la 31 decembrie 2011.

PAID a fost înființată în septembrie 2009 în baza prevederilor Legii 260/2008, ale Legii 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor și Legii 31/1990 privind societățile comerciale.

Cei mai mari acționari ai asigurătorului sunt Astra, Groupama și Platinum (fiecare cu 15%). Generali România are o participație de 11 %, iar ABC Asigurări, Carpatica Asig, Certasig, City Insurance, Credit Europe Asigurări, Euroins și Grawe România dețin câte 5,5% din acțiuni.

Proprietarii care nu își asigură locuințele vor fi amendați de autoritățile locale cu până la 500 lei. În plus, proprietarii neasigurați și afectați de unul din cele trei riscuri (cutremur, inundație, alunecare de teren) nu vor mai primi ajutoare de la autorități pentru refacerea gospodăriilor afectate.

În 2011, subscrierile PAID au crescut cu 19,5%, la 35,3 milioane de lei, potrivit datelor dintr-un buletin al CSA.
Anul trecut, PAID a consemnat un profit net de aproape 1 milion de lei.
Astra Asigurări a fost înființată în anul 1991 și are un capital social de 192,71 milioane de lei, controlat de The Nova Group Investments România SA – 72,68% și Epsilon Estate Provider SRL- 27,02%, alături de mai multe persoane fizice și juridice, cu o participație reprezentând 0,3% din capitalul social.
The Nova Group Investments România și Epsilon Estate Provider sunt controlate de omul de afaceri Dan Adamescu.

La nivelul anului 2011, Astra a ocupat prima poziție în topul asigurătorilor locali după nivelul subscrierilor, care au atins 1,01 miliarde de lei, în scădere cu 6,5% față de anul precedent.
În prima parte a acestui an, Omniasig a devansat Astra în privința veniturilor din prime subscrise. Astfel, Omniasig a consemnat venituri de 548,9 milioane de lei, comparativ cu 516,7 milioane de lei în Astra.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal